10 motive pentru care să mergi la oftalmolog

Autor:
Medic specialist oftalmologie

1.    Nu există niciun motiv pentru care să nu o faci

 Oftalmologii sunt medici specializați în tratarea medicală și chirurgicală a afecțiunilor oculare. De asemenea, pot  identifica în cazul unui consult de rutină, boli sistemice preexistente precum diabet, hipertensiune arterială, afecțiuni reumatologice, autoimune sau neurodegenerative.

2.    E mai usor să previi decât să tratezi

Medicul oftalmolog evaluează riscul de a dezvolta o afecțiune oftalmologică în funcție de vârsta, rasă istoric familial, și stabilește o schemă de prevenție și tratament personalizată. 

3.    Află stilul de viață sănătos ochilor tăi 

Alimentația, tipul de activitate fizică, protecția față de razele UV, fumatul, sunt câțiva dintre factorii ce influențează calitatea vederii tale.

4.    Poate ochii tăi au nevoie de ajutor 

În urma examinării, medicul oftalmolog stabilește dacă ai nevoie de corecție optică (ochelari, lentile de contact etc) sau identifică alți factori de risc si progresie precum viciile posturale, expunerea prelungită la ecrane, factorii ambientali etc. 

5.    “Perpetuum mobile” 

Incidentele fac parte din viață noastră. Traumatismul ocular fizic sau chimic, este cel mai important motiv pentru care să te prezinti la oftalmolog, deoarece fără îngrijirea medicală adecvată pot apărea o serie de complicații grave.

6.    Una e, alta e 

Pacienții au tendința de a se autodiagnostica și de a-și administra un tratament,  fără avizul medicului de specialitate. De exemplu, nu toate infecțiile oculare se trateaza cu antibiotic, așadar prezintă-te la oftalmolog dacă ai simptome precum: înroșirea ochilor, prezența secrețiilor oculare, sensibilitate la lumină, disconfort ocular, vedere încețoșată. 

7.    Sindromul de ochi uscat 

Printre cele mai frecvente simptome ale acestei afecțiuni sunt: senzație de nisip, arsură sau corp străin la nivelul ochilor, fotofobie, hiperlăcrimare, mâncărime, vedere încețoșată. Dacă te confrunti cu simptomele enumerate anterior , este recomandat să mergi la un consult oftalmologic. Medicul va stabili o serie de teste și recomandări de conduită terapeutică corespunzătoare.

8.     Boli oftalmologice “silențioase” 

Oftalmologii pot identifica în cadrul unui consult de rutină, semnele de debut ale unor afecțiuni asimptomatice sau cu o simptomatologie ușoară. Multe boli oftalmologice duc la pierderea ireversibilă a vederii, așa încât identificarea și tratarea lor în faza incipientă, oferă pacientului șansa păstrarii acesteia. (degenerescența maculară legată de vârstă, retinopatie diabetică, glaucom etc) 

9.    Suferi de diabet? 

Examinarea fundului de ochi face parte din protocolul de urmărire al diabeticilor. În cazul în care apar leziuni de retinopatie diabetică, medicul oftalmolog propune un plan de urmărire și tratament corespunzător. 

10.     Consultul oftalmologic iți poate salva viața  

Semnele si simptomele oftalmologice pot fi cauzate de o multitudine de boli sistemice cu potențial fatal. Pierderea, încețoșarea, deformarea sau dublarea vederii, durerile sau disconfortul ocular persistent necesită investigații oftalmologice și multidisciplinare pentru identificarea cauzei.