Afectarea mirosului în contextul infecției cu SARS-COV 2

Autor:
Medic specialist oto-rino-laringologie

Afectarea mirosului este frecventă în infecțiile virale ale tractului respirator superior și poate fi întâlnită, temporar, în până la 60% dintre răcelile banale. În cazul infectării cu SARS COV-2, unele studii apreciază că până la 98% dintre cei infectați au tulburări ale mirosului sau gustului. Din fericire, tulpina Omicron afectează mai puțin aceste funcții extrem de importante.

Hiposmia, sau scăderea mirosului, a fost unul din primele simptome asociate COVID-19, afectând pacienți indiferent de sex sau vârstă. Deși cercetătorii au făcut nenumărate studii pentru a înțelege mai bine mecanismele prin care acționează noul coronavirus asupra organismului uman, încă rămân o mulțime de necunoscute în fața infecției cu SARS-COV 2. Jumătate din pacienții care prezintă hiposmie în timpul infecției cu noul coronavirus, prezintă tulburări ale mirosului chiar și la 2 luni după vindecare, fapt care influențează semnificativ calitatea vieții acestor pacienți. Pe lângă tulburările de gust care derivă din hiposmie, pacienții sunt afectați pentru că nu pot simți mirosul de ars, gaz(mercaptan) sau alimente alterate.

O altă entitate importantă în contextul COVID-19 este parosmia, sau percepția unui miros puternic, neplăcut, în lipsa unui stimul real sau percepția diferită a unui miros. Această tulburare se întâlnește în cadrul sindromului de COVID lung și are un impact puternic asupra calității vieții pacienților. 

Tratamentul pentru aceste tulburări constă în corticoterapie intranazală și reabilitare olfactorie prin exerciții specifice. Aceste exerciții se bazează pe neuroplasticitatea creierului și are scopul de a „rememora” anumite mirosuri cunoscute.

Orice tulburare de miros trebuie investigată de medicul specialist ORL cât mai repede, pentru rezultate optime.

Surse: